În căutare

Atunci când am început să scriu acest blog, am pornit cu ideea ca, într-o zi am să scriu și despre experiența mea, despre călătoria mea. Am vrut să fac asta pentru ca nu am altă cunoaștere, altă experiență, în afară de cea a vieții mele. Astea îmi sunt resursele și am speranța că din puținul meu, din scurta mea viață, pot oferii o frântură de bine, sau măcar niște episoade cu care anumite persoane se pot identifica.

La vârsta de 17 ani eram păgână, așa cum se spune acum. Atunci, acum 11 ani, nu se numea așa. Din resursele mele, mai ales de pe internet, pentru că doar asta era lumea mea, ne-având contacte cu oameni de felul meu în viața reală, ceea ce făceam noi era numită pur și simplu „witchcraft”, „vrajitorie”, sau pe alocuri „wicca”. Desigur, acel nume, care acum văd că s-a pierdut, era foarte specific, denumea destul de exact practica păgână la care aderam, o practică de inspirație europeană în mare parte, celtică cel mai des. Spun „inspirație” pentru că tocmai asta este păgânismul, o născocire, o presupunere și o fantezie romanțată asupra unor practici de care oamenii, bieții de ei, depindeau în spaimele lumii pre-creștine, pe care noi nu avem cum să o înțelegem în pacea, chiar dacă aparentă, în care trăim astăzi.

Ceea ce încercam eu să practic acum 10 ani, astăzi se numește păgânism, sau neo-păgânism. Un nume, dacă se putea, chiar mai cuprinzător și mai general decât wicca. Mai descriptiv, este adevărat, pentru că această practică cuprinde nenumărate credințe vechi, tradiții felurite, ale tuturor popoarelor cunoscute. Uneori această practică mai poate cuprinde chiar și născociri noi, cu ingrediente din cultura contemporană, din filme sau cărți celebre. Desigur, pentru cel ce nu aprofundează, toate astea pot părea libertatea absolută a unei religii a oamenilor, o fantezie excentrică, nevinovată, poate chiar interesantă. Până la urmă, ce poate fi rău în a îți dorii să te apropii de pacea naturii, în divinizarea mamei natură, a Gheei și deificării forțelor ei. Da, nu pare periculos, și într-adevăr pare o fantezie romantică și minunată, un basm, cu zâne, vrăjitori și tărâmuri fermecate.

Ca în orice practică mistică, afundarea în esența practicii este inevitabilă, și o data cu adâncirea vine și revelația. Această revelație nu este mereu plăcută. Pentru mine nu a fost, dar am învățat un lucru care m-a uimit. Latura mea instinctivă, intuiția – cum ar numi-o un materialist, îngerul păzitor prin chipul lui Dumnezeu, cum aș numi-o eu – nu a dormit nici o clipă pe parcursul căutărilor mele. Era ceva în mine care, în ciuda fascinației și dorinței mele de a executa ritualurile, mă oprea, mă făcea să mă tem.

Acea „cealaltă dimensiune” despre care vorbesc mulți non-creștini, este de fapt foarte reală, atât doar că ei o înțeleg într-un mod greșit și, mai ales periculos. Trupul nostru stă pavăză în fața percepției spirituale, până la moarte nu vedem concret acel „celălalt tărâm”, dar îl simțim.

Nimic în această lume, văzută și nevăzută, nu este în absolut rău, pentru că totul a fost, originar, creat de Dumnezeu. Dumnezeu este singurul absolut, absolutul bun, și atunci, dacă toate pornesc din El, toate și oricare au o fărâmă de bine, pot să conveargă către bine, sau măcar au un potențial de a fi bune. Prin această logică, acum, în ciuda regretului pe care îl am față de păcatele mele, îi mulțumesc lui Dumnezeu că, în iubirea Lui m-a lăsat să cunosc, mi-a oferit libertatea de a înțelege cum funcționează lumea, nu din cărți, ci prin propria mea experiență.

Cel mai bine am înțeles ce se ascunde în spatele frumuseții înșelătoare a păgânismului, în momentul în care m-am afundat până la gât în noroiul acestu-i păcat, făcând ritualuri. În termeni mai clari și poate chiar tehnici, ritualul, fie el crestin sau nu, este o înțelegere, o punte de comunicare între ființa umană pământească în trup, și entitatea fără trup chemată. Trebuie să se înțeleagă că entități neutre nu există, trebuie să se înțeleagă faptul că nu există cale de mijloc, și mai trebuie să se înțeleagă că ai doar două opțiuni, Dumnezeu, sfintii și îngerii săi, sau ingerii căzuti. La început aceasta este o realitate dură pentru omul care își crează propriul său confort în ceva ce crede că i se potrivește. Acel om va căuta ieșiri, va încerca sa își împace propriul păcat cu realitatea Dumnezeiască, ținând de el strâns, cărând acea piatră grea și dureroasă ca pe cea mai dulce povară.

În timpul primului meu ritual am fost asaltată de felurite sentimente, m-am simțit puternică, specială, impunătoare, precum solomonarii ce zburau pe nori, dar la final am fost cuprinsă de straniu. Ceva ciudat era în camera mea, era o prezență, clară, vie și cel mai rău, extrem de rațională.

Primul meu ritual a fost unul de „purificare”. Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, înțeleg că un ritual de purificare este acordul tau, ca om, către un înger căzut ca acesta să vină și să facă ceva pentru tine în schimbul unei pietre de păcat agățate în jurul gâtului tău.

Zeitățile neamurilor nu sunt fabulații, nu sunt fantezii, sunt ființe reale și raționale. Din păcate sunt ființe ce nu au strop de compasiune pentru oameni. Ei nu ne pot purta nici măcar un sentiment de indiferență, ei ne urăsc mai mult decât orice, pentru că ei nu sunt zei ci sunt diavoli, îngeri căzuți. Nimic nu este vag sau neclar în lumea asta odată ce privești prin prisma ortodoxiei. Citind Sfânta Scriptură, toate piesele de puzzle pe care le-ai adunat de-a lungul timpului și care niciodată nu s-au potrivit, se îmbină de la sine perfect.

Trebuie să înțelegem că suntem niște ființe create de Dumnezeu, suntem după chipul și asemănarea Sa. Suntem minunați și teribil de complexi, fiecare deosebit de celălalt. Trebuie să înțelegem că nu putem fi niciodată singuri sau complet rupți de Dumnezeu sau de îngerii căzuți. In final o să alegem o cale sau alta, uneori fără ca măcar să ne dăm seama. Nu ne putem ascunde și nu putem evita influența și legaturile dintre noi, Dumnezeu și creația Sa, noi făcând parte din Creație. Deci, mândria de a crede că ești independent și că îți poți crea propria ta lume, cu propriile tale valori și credințe este înșelătorie și duce la pierzanie, la dezumanizare. Când te-ai rupt de Dumnezeu, diavolul profita pentru că el muncește în permanență să îți facă rău, este neobosit în munca de a strica, de a pervertii, de a ucide pe om.

Din nou, citind Scriptura și Sfinții Părinți si făcându-ți rostul creștinesc, totul are o logică nemaipomenită și vei înțelege că diavolii au motivul lor pentru care ne urăsc, chiar dacă este unul complet scârbavnic. Vei înțelege că Dumnezeu le permite să ne influențeze din iubire, oricât de paradoxal ar suna urechilor noastre de muritori. Iubirea absolută, cea Dumnezeiască, cea pe care noi nu o înțelegem pentru că noi iubim egoist, iubim pentru a fi iubiți, este nemărginită și nemărginirea se vede în libertatea de alegere care ne este oferită, atât nouă cât și îngerilor căzuți.

Această libertate de alegere are un rost, fără ea nu ne-am putea mântuii, fără cunoașterea și bunătatea pe care o câștigăm din suferință, nu ne-am putea mântuii. Numai prin aceste alegeri învățăm să îl cunoaștem și să îl iubim pe Dumnezeu, astfel fiind compatibilii stării de Rai. Raiul este Iubire. Raiul este Iubirea pe care nu o putem pricepe aici. Această Iubire de te-ar lovii în acest trup păcătos te-ar ucide, te-ar arde. Pentru a putea intra în Rai, trebuie să învățăm să iubim tot, și să iertăm tot, și în același timp trebuie să ne înfrângem patimile cele grele și multe prin Credință și Mărturisire, înțelepciune, curaj și perseverență.

Minunea cea mare stă în paradoxul Dumnezeiesc. Acest paradox, atunci când Duhul Sfânt îl tâlcuiește în sufletul tău, infinitul și nemurirea se deschid în fața ta. Am avut nevoie să cunosc păgânismul, nu pentru ca asta e calea către Dumnezeu, ci pentru că această cale se potrivea firii mele pline de curiozitate, insetată după cunoaștere. Dumnezeu m-a lăsat să dansez pe această potecă o vreme pentru a învăța sensul lumii și al firii mai bine, dar și pentru a nu disprețui pe cei care înca nu au părăsit-o, ci a îi înțelege și a îi iubi pe măsura puterilor mele. Lecțiile pe care le-am învățat, chiar dacă dure și pline de repercursiuni, despre care poate într-o zi voi vorbii mai detaliat, mi-au deschis orizonturile, m-au maturizat și mi-au deschis ochii.

Acel văl care ți se ridică de pe ochi despre care se vorbește în wicca este real, dar ridicarea lui completă se petrece doar prin credința în Dumnezeu Adevărat. Practicilie păgâne iti pot ridica doar vălul materialismului, cel care te oprește de la a conștientiza ca existența și realitatea este infinit mai complexă decât vedem noi prin ochi de carne, dar în locul lui rămâne un altul, colorat, înșelător, atractiv și orbitor. Alfa și Omega, Dumnezeu Atotputernic nu este atractiv, colorat și înșelător, ci blând, sincer, subtil și de o infinită iubire ce te îngenunchează când o simți. Iubirea Lui este sursa vieții, este ceea ce ține firea și roata vieții întreagă și tot această iubire este sensul existenței noastre, este casa noastră, este starea absolută de odihnă a ființei. Atunci când simți chiar și o fărâmă din acest Adevăr, tânjesti dupa el, devine scopul de a trăii. Astfel se naște curajul.

Curajul este una dintre cele mai mari și mai grele calități, cred eu. Nu există nimic mai măreț decât curajul născut din iubirea de Dumnezeu. Este acel curaj de neînțeles, curajul voievozilor, al eroilor și al martirilor din temnițele comuniste.

Curajul marturisitor, curajul lui Iisus.

Un an nou, cu adevărat înnoit vă doresc!

„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33

Anunțuri

Prăjituri de post cu aromă de lavandă

Astăzi e o zi amăgitoare. Din casă pare cald si frumos, dar când ieși te ciupește de obraji aerul rece al iernii ce, ușor, ușor, își ia în stăpânire lunile ce îi aparțin. Nu îmi pare rău. Sunt nascută la începutul verii dar niciodata nu am putut să ma hotărăsc dacă îmi place un anotimp mai mult decât altul, pur și simplu le ador pe toate, cu toate complexitațile și frumusețile lor.

Astăzi, fiind zi de weekend, pentru mine este și zi de gătit, de curățenie și de îngrijire a casuței mele, pe care, din păcate, în restul săptămânii o cam ignor pentru că plec devreme și ajung târziu în cuibul meu.

A început postul Craciunului, o mare bucurie pentru mine și un motiv să fiu inventivă cu rețetele. Nu sunt o mare carnivoră dar trebuie să recunosc faptul că în lipsa oricărei urme de lactate sau ouă, gătitul cere mult mai multă atenție și chiar disciplină.

Ador să gatesc, bucătăria este unul din locurile mele preferate. Mă liniștește, mă binedispune și bineînțeles, îmi dă mari satisfacții. Astăzi gătesc pate vegetal – un fel de guacamole adaptat – mâncarica de cartofi și prajituri cu lavandă la desert.

Hai să vă prezint rețeta prăjiturilor și în altă postare o să vorbesc și despre pateul vegetal.

O să avem nevoie de:

70 de grame de migdale măcinate

70 de grame de nucă de cocos măcinată

150 de grame de faină nerafinată (grâu întreg) dar se poate folosii și făină normala de pâine nu de cozonac

70 de grame fulgi de ovaz

70 de grame zahăr brun/ zahăr nerafinat

3-4 linguri mari de miere sau sirop de arțar

3 linguri semințe de in

200 ml apa

15-20 ml de ulei de cocos/măsline/floarea soarelui nerafinat

1,1/2 linguriță praf de copt

1,1/2 linguriță bicarbonat de sodiu

1 vârf de sare

2 lingurițe de flori de lavandă uscată

Preparare

Înainte de toate se face un mic ceai din florile de lavandă și cei 200 de ml de apă. Se lasă ceaiul la răcit și încercăm să ne abținem de la a îl bea. 🙂 După ce s-a răcit, ceaiul se amestecă cu semințele de in și se lasă deoparte pentru mai târziu.

Se amestecă toate ingredientele uscate împreună – migdalele măcinate, nuca de cocos, fulgii de ovăz, praful de copt, bicarbonatul și făina.

Dupa ce s-au înmuiat semințele de in în ceaiul de lavandă (15 minute), peste ele, se adaugă mierea/siropul, zahărul și uleiul. Se amestecă puțin și apoi se introduc în ingredientele uscate cu grijă, puțin câte puțin, și amestecând continuu până se omogenizează.

Se pregatește o tava suficient de mare. Puteți folosii hârtie de copt sau, dacă nu aveți, puteți unge tava cu ulei și tapeta cu făină, rezultatul este cam același.

Cu o lingură mare se formează prăjiturile și se pun în tavă. Manevrați cu grijă pentru că amestecul este destul de lipicios. Lăsați spațiu suficient de mare între prăjituri pentru ca ele vor crește puțin.

Se coc între 15-30 de minute în cuptor la 180C. Verificați des prăjiturile pentru că se ard destul de ușor.

Se lasă puțin la răcit si gata, sunt tocmai bune.

Poftă buna dar cu măsură! 🙂

Buna să vă fie inima!

Am ales această zi pentru a posta din nou, complet întâmplător. Nu mi-am propus să postez rar sau des, sincer, nu cred că mi-am facut vreun plan înainte de a începe acest blog. L-am început din dorința de a împărtașii diferite lucruri care pe mine ma inspiră, dar și din dorința de a oferii sfaturi, atât cât sunt eu capabilă, in diferite probleme. Poate pentru că l-am început destul de compulsiv și fără un plan anume, nu îl întrețin așa cum ar trebuii. Îmi pare rău, sincer…

Astăzi vreau sa scriu despre ceva ce m-a impresionat până la lacrimi. Bineînțeles, nu este greu pentru mine să fiu impresionată până la lacrimi, pentru că de felul meu sunt foarte impresionabilă. 🙂

Am avut o durere, un dor straniu și foarte adânc. Nu este prima oara când îl am, de fapt, mi-am dat seama că am purtat și port acest dor în suflet de copilă. Citeam despre taifunul devastator care a avut loc în Filipine și mi-am amintit de o profetie a unui sfânt părinte –  din păcate nu mai țin minte despre cine este vorba oricât aș vrea – care spunea ca, în vremurile din urmă, natura însăși nu va mai putea suporta nelegiuirile ce se petrec și ne va pedepsii. În altă parte am citit ca natura întreagă este înspăimântată de noi și de sfarșitul ei inevitabil și din cauza asta, în disperarea ei se cutremura, suferă. Simt acest lucru în sufletul meu și, dupa cum am numit și blogul meu, tânjesc după Raiul cel dintâi, in toată mareția si frumusețea sa, așa cum îl plămădise Dumnezeu când lumea era tânără.

Cred într-o memorie ancestrală și originară, pe care o avem cu toții și văd in multe locuri, chiar și in cultura contemporana, dorul dupa acea Gradină Veche. Eu l-am avut de mică și cu cât înaintez în varstă cu atât se adâncește și cu atât devine mai dureros. În această clipă din viața mea nu am dorință pământească mai mare decât să mă mut intr-o casă simpla, facută numai din ceea ce îmi dă natura, undeva cat mai aproape de creația Domnului, așa cum e ea acum, frântă și suferindă, biata de ea. De fiecare dată când pun piciorul pe pământ si mă gasesc undeva înconjurată de viața fremătândă a naturii mă liniștesc. Există doar un singur loc pe lumea asta care să mă liniștească mai mult ca o padure adâncă și înaltă, o biserică ortodoxă. De asta am nevoie, de o căsuță lânga o pădure și o biserică în apropiere. Atât.

Nu mă plâng, as fi ipocrită și l-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș face așa ceva. Am tot ce pot să îmi doresc, o familie unită, o casă, o meserie. Singura problemă asta este, acel dor nu dispare, și doar rareori îl mai potolesc cu mici evadări in locuri iubite. Ceea ce mă ține cu picioarele pe pământ și cu sufletul în cer sunt Biserica, Liturghia și posturile. Fără aceste Daruri nu știu ce fel de om aș fi fost.

Tânjesc cu toată ființa mea la acel univers simplu de acum 500 de ani din satele românești, unde munca era doar fizică, durerile erau doar ale trupului și mai rar ale sufletului.

Suntem prinși într-o rutină rea, artificilală, necompatibilă noua. Femeile nu mai sunt femei, barbați nu mai sunt barbați. Unele femei și-au dorit emanciparea fară să se gândească la posibilitatea ca această emancipare si așa zisă libertate la un moment dat le va împovăra pe urmașele lor. Au facut-o din egoism, fără sa iși pună problema că o filozofie ce atunci arăta frumos și demn, cu trecerea timpului va devenii o piatră de moară. Desigur, nu sunt numai ele de vină, au fost numeroase circumstanțe politice și sociale care au împins lucrurile în această direcție.

Astăzi o femeie muncește dublu cât bărbatul ei, daca nu poate acel bărbat este posibil să o lase. De ce? Simplu. Pentru că bărbații au o gandire mult mai directa și mai simplă. În esența lor ei nu s-au schimbat prea mult de la emanciparea femeii încoace. Au cam aceleași dorințe, cam aceleași nevoi. În continuare iubesc o mâncare gătită și oferită cu dragoste într-o casă curată, în continuare apreciază o femeie feminina și, mulți dintre ei, încă mai caută o mamă pentru copiii lor. Deci, în esența și instinctiv, ei înca mai vor femei ce își indeplinesc rolurile lor ancestrale. Pe lângă asta societatea le-a indus și ideea că o femeie trebuie să și aducă bani în casă, asta doar pentru că rolurile pe care le aveau străbunicile și bunicile noastre astăzi sunt ridiculizate și demne de rușine, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Ei bine, eu cred că a fi femeie și a face ce trebuie să facă o femeie este minunat. Nici unul dintre sexe nu este inferior celuilalt, ci se completeaza perfect. Fiecare are de făcut o ascultare. Asta ne este menirea și pentru că nu ne-o îndeplinim ajungem să rămânem singuri. Despărțirile sunt rareori un rezultat al incompatibilitații dintre parteneri, de cele mai multe ori sunt rezultatul incompatibilitații între ceea ce ești în esența ta și ceea ce ai devenit, sau mai degrabă, ceea ce te împinge societatea să devii.

La asta mă refer când vorbesc despre dorul după Grădină. Dorul după Grădina Raiului, unde toți am fi ceea ce trebuie să fim, înconjurați de frumusețea Creației originare. Parintele Serafim Rose descria Grădina Raiului într-un mod foarte interesant. El spunea că natura pe care o vedem acum, în toată splendoarea și frumusețea ei, este ca o statuie ce cândva a fost desăvârșită dar a fost spartă și noi admirăm doar cioburile pe care le găsim pe jos.

Acesta este motivul pentru care am schimbat numele blogului. Cu ajutorul lui Dumnezeu mi-am dat seama că ăsta trebuie să îmi fie scopul, oricâte mi s-ar întâmpla, să caut raiul, să port un ciob din Raiul Originar în inima mea până la moarte, așa poate în înfricoșatul meu ceas o să primesc Raiul.

Las doua cântări ce răcoresc inima dar și creierul.

Dumnezeu să vă lumineze în Sfântul Post al Nașterii Domnului!

Un nou anotimp, o nouă postare

Postul Pastelui, portile primaverii, un nou inceput si curatirea sufletului si a trupului.

winter_spring_by_megustadeviantart-d5oejwl

Buna ziua/seara/dimineata, minunatii!

M-am gandit sa scriu despre o parte extrem de importanta a vietii mele, despre o perioada a anului ce imi ofera enorm de multa bucurie.

Bucuria o am in suflet chiar si acum cand iarna vad ca este foarte egoista si refuza sa cedeze tronul primaverii. Eu astept cu rabdare momentul in care soarele, florile si lumina primaverii se vor intoarce. Pasarile vad ca fac la fel, neincetand sa cante chiar si cand fulgii de zapada cad grei pe capsoarele lor.

Cred ca legaturile naturii cu Dumnezeu sunt mult mai stranse, chiar daca mai degraba instinctive, decat cele ale omului. Ratiunea ne-a furat bucuria, ne-a furat optimismul, ratiunea de multe ori ne erodeaza sufletul.

Pentru mine posturile sunt inaltatoare si curatitoare, ma ajuta sa imi intorc fata catre Dumnezeu dar si catre mine. De fapt, am observat ca in timpul postului sunt mai atenta cu mine, mai constienta de greselile pe care le fac, ma pazesc mult mai bine de ganduri rele, de mandrie, de invidie, si sunt mult mai rabdatoare si binevoitoare cu semenii mei. Acest sentiment este minunat pentru ca te elibereaza de povara gandurilor negative. Din pacate sunt un om pacatos si nu pot pastra o constanta in comportament din punctul asta de vedere. In restul anului mai uit poruncile care imi sunt atat de limpezi in perioadele de post.

Postul Pastelui mi se pare cel mai puternic dar si cel mai greu. Este minunat de…de…tot ce vreti voi. Nu prea am cuvinte sa descriu ce simt cand ma gandesc la aceasta luna luminata. Este pur si simplu slavita si mantuitoare.

Postul Pastelui reaminteste pacatul originar si Caderea. Inainte sa aflu acest lucru il asociam cu eternitatea Creatiei, cu natura primordiala de la inceputul Timpurilor fara sa imi dau seama de ce. In fiecare an in preajma Postului Mare aveam o dorinta inexplicabila de a citii „Cartea facerii, crearea lumii si omul inceputurilor”, a  parintelui Seraphim Rose. Din pacate nu am reusit niciodata sa o termin, mai incerc si postul acesta. Am reinceput-o a treia oara cred, poate a treia oara e cu binecuvantare si reusesc sa o termin. Chiar daca nu am ajuns pana la final pot spune ca este o carte minunata si perfecta pentru aceasta perioada, de aceea o sa postez aici mai multe linkuri catre carte ca sa va fie de folos.

rose_serafim_pr-cartea_facerii_crearea_lumii_si_omul_inceputurilorLinkul catre carte:

http://www.librariasophia.ro/carti-Cartea-Facerii-crearea-lumii-si-omul-inceputurilor-Serafim-Rose-ierom.-so-1476.html

Pentru o mai mare intelegere a Parintelui Seraphim Rose va recomand acest dialog dintre el si niste studentii:

http://www.creationism.info.ro/pagini/cf/cf.html

In afara de purificarea sufleteasca si morala pentru mine este un moment in care imi tratez si trupul asa cum ar trebui. Am foarte multe teorii legate de cum ar trebui intretinuta sanatatea si cat de legata este sanatatea mentala de cea trupeasca. Consider ca fiecare trup este diferit si fiecare om trebuie sa invete sa si-l cunoasca dar in acelasi timp enorm de multe lucruri functioneaza la fel la toata lumea. Trupul si sufletul sunt intr-o puternica legatura afectandu-se unul pe altul in diferite moduri. Atunci cand trupul trage sufletul catre excese, sufletul sufera poate chiar mai mult decat trupul. Curatenia sufleteasca este puternic legata de cea trupeasca, de aceea tinem post, de aceea postul trebuie sa il tinem asa cum a fost lasat, pentru a avea vreun efect asupra fiintei noastre.

In timpul Postului Pastilor incerc pe cat posibil sa mentin o dieta nu numai vegetala dar si cu cat mai multe cruditati. Ca principiu mi se pare extrem de interesanta dieta raw vegana dar pentru ca sunt o persoana care se fereste de excese de orice fel nu vreau sa il tin in totalitate. Incerc in schimb sa incorporez cat mai multe legume, fructe si verdeturi crude, nealterate termic in nici un fel.

Sunt de asemenea adepta alimentatiei de sezon si locala. Evit sa mananc alimente ce nu sunt in sezon si, pe cat posibil, mananc destul de rar ce nu a crescut pe pamant romanesc. Mi se pare un lucru destul de logic pentru ca in Romania agricultura ecologica si bio nu este suficient de dezvoltata incat sa pot gasi mereu ce vreau si, sincer, prefer sa mananc muraturi sau zacusca puse de mine sau familia mea decat sa cumpar in ianuarie rosii din Maroc.  Din cauza asta pe timp de iarna dieta cruda este aproape imposibil de tinut.

Vara si primavara insa este cu totul alta poveste! Duceti-va in piata si respirati aerul crud, cumparati tot ce este mai verde si mai de sezon, intoarceti-va acasa si fiti inventivi. Din toate minunatiile ce se gasesc pe piata acum se pot face o gramada de bunatati de post, si toate crude. Acum, la final am sa va dau niste propuneri de retete crude de sezon.

Mic meniu de post

Salata de primavara

Salata verde
1 legatura untisor
1 legatura leurda
Cateva frunze de spanac
Patrunjel dupa gust

Ingrediente dressing
Jumatate de avocado bine copt
Jumatate de limeta
1 pumn de fructe goji
Nuci de orice fel dupa gust(pot fi inlocuite cu ulei de masline/cocos etc)
Sirop de rodie dupa gust
Sare de Himalaya sau de mina

Preparare: Verdeata se toaca  si in paralel se prepara un dressing. Dressingul il puteti potrivi dupa gust, mai puneti putin sos de rodie, mai puneti putina limeta si tot asa pana ajungeti la gustul dorit. Avocado trebuie sa fie bine copt pentru a il putea pasa si amesteca impreuna cu sosul. Avocado va da o consistenta si un gust minunate salatei. Si acum bucurati-va!

 

Hummus (aceasta este o reteta semi-cruda pentru ca nautul trebuie fiert pentru a nu ingreuna colonul mai ales in cazul celor care au astfel de probleme)

Ingrediente

500 g naut crud (in nici un caz din conserva)
200 g pasta de susan (tahini)
2 linguri de ulei de masline
2-3 catei de usturoi
sare de mina sau Himalaya dupa gust
1 ceasca de suc de lamaie

Condimente

patrunjel tocat
boia
fulgi de ardei iute
sumac
chimen (doar daca va place, eu imi pun separat din cauza iubitului care nu prea il apreciaza:))

Preparare: Pregatirea se face cu grija, rabdare si dragoste. Se spala nautul pana apa ramane limpede si apoi se lasa la inmuiat vreo 12 ore in apa plata. Dupa aceste 12 ore se pune la fiert. Va recomand sa il puneti la fiert tot in apa in care a fost inmuiat, doar sa mai completati daca e nevoie, asta pentru a mai salva din nutrienti.

Pana da in clocot se fierbe la foc mare si apoi in jur de 2 ore (sau pana bobul se poate sfarama usor) la foc mic. Se ia de pe foc, se pune deoparte la racit. Dupa ce s-a racit se face pasta in blender sau cu ajutorul strivitorului acela pentru piure care face parte din robotul de bucatarie(nu mai stiu cum se numeste, imi cer scuze 😀 ).

In timp ce il pasati adaugati putin cate putin uleiul de masline si apoi pasta de susan. Pe parcurs adaugati cateii de usturoi, sarea si la final sucul de lamie. Consistenta ideala este cam ca cea a piureului de cartofi sau a fasolei batute, asa ca aveti ceva de munca.

La final asezonati cu condimentele si patrunjelul dupa gust.

Daca faceti o cantitate mai mare decat puteti manca intr-o zi va recomand sa nu puneti sucul de lamaie de la inceput, ci separat, de fiecare data cand mancati, pentru ca acesta tinde sa porneasca fermentatia mai devreme. Fara suc de lamaie humusul rezista in frigider 3-4 zile.

Humusul se mananca traditional cu lipie dar daca nu aveti merge si painea, atat doar sa fie dintr-o sursa sigura si eventual integrala. Preferabil ar fi sa faceti chiar voi. O sa postez si o reteta de paine de casa in viitorul apropiat.

Se mai poate manca si pe ardei feliute sau castraveti.

Pofta buna! 🙂

 

Cam asta este un meniu de post tipic pentru mine. Salata aceasta in combinatie cu humusul este incredibila. Humusul are o gramada de calitati nutritive, are un continut ridicat de fibra, proteine, nu are colesterol si numara doar 180 de calorii la 100 de grame. Despre salata nu mai are rost sa scriu, este extrem de complexa in nutrienti, minerale si antioxidanti.

Sa fiti frumosi!

 

 

 

 

Un inceput. Un produs frumos si suficient de natural.

Image

Buna seara, ziua, dimineata sau, poate chiar noaptea!

Am ceva emotii acum ca postez pentru prima oara. Tocmai din cauza asta am hotarat sa trec direct la subiect, fara introduceri, fara explicatii pentru emotiile mele, si sa va prezint un produs care mi-a devenit foarte drag in ultimul timp. Este vorba de Elixirul Frumusetii, sau Elixir de Beaute, de la Caudalie.

Este o noutatea in arsenalul meu. Nu mai tin minte daca am mai folosit inainte ceva de la Caudalie dar aceasta apa de fata m-a impresionat foarte placut si chiar o recomand.

Ce sa spun ca imi place mai mult? In afara de faptul ca este preparata din ingredientele in cea mai mare parte de origine naturala (uleiuri esentiale, extracte din rasini sau flori), are un ambalaj foarte frumos si fiind de sticla este cu atat mai bine pentru pastrarea integritatii amestecului. Are un miros minunat, energizant, de citrice, ierburi si padure in zori de zi si, nu in ultimul rand, chiar are un efect destul de puternic asupra pielii. Este un produs ce se tine de promisiuni. Este genul de produs ce te incanta din toate punctele de vedere si pe deasupra, nici nu te simti vinovata folosindu-l pentru ca nu are ingrediente periculoase. Deci nu este un Guilty Pleasure ci doar Pleasure.

Il am de o saptamana si deja am consumat jumatate din el. Este extrem de versatil, poate fi folosit ca tonic seara inainte de culcare, sau dimineata inainte de crema de zi, in timpul zilei poate fi aplicat peste machiaj, nu numai pentru a il fixa ci si improspata. Am avut, si inca mai am o perioada extrem de obositoare, nopti intregi de lucru, proiecte peste proiecte, toata ziua cu laptopul si wacomul in brate si in toiul noptii cand simteam ca adorm mirosul de citrice si uleiuri esentiale de toate felurile aplicat precum o roua proaspata pe fata, ma trezea din nou la viata. Nu degeaba cineva pe un forum il numea Starbucks pentru ten.

In timp am observat ca tenul a devenit mai luminos, mai proaspat si mai echilibrat. Cred ca singura precautie de care trebuie sa tineti cont este faptul ca are uleiuri esentiale de citrice, rozmarin si menta. Acestea sunt plante puternice, de multe ori iritante si astringente. O sa simtiti o usoara racire la nivelul epidermei datorita mentei dar senzatia dispare repede. Totusi, daca stiti ca aveti o sensibilitate la una din aceste plante testati pielea inainte de a il folosi. In rest licoarea aceasta este cu adevarat Elixir de frumusete si bunastare.

Vine in doua gramaje, micut, de tinut in geanta (cel pe care il am eu), de 30 mL, si mai mare (pe care o sa il cumpar pentru ca m-a convins), de 100 mL. Cel mic este la pretul de 51,44 lei si cel mare la 148,04 lei, in farmacii. Preturile sunt destul de piperate dar eu cred ca merita. Interesant este ca de curand am descoperit ca nu numai eu cred asta ci si cateva vedete de genul Victoria Beckam, Madonna, Katty Perry sau Jennifer Aniston care se pare ca l-au ridicat la rangul de produs de cult, sau cel putin asa spune internetul.

Acum, sa fiu sincera nu prea ma incred in ce spun vedetele dar de data asta fac o exceptie si il laud pe unde apuc!

Am sa las o fotografie cu lista ingredientelor ca sa va faceti propriul research la fiecare

Imagecompus. Eu l-am facut si a trecut cam toate testele.

Sa fiti frumoase! 🙂