Un inceput. Un produs frumos si suficient de natural.

Image

Buna seara, ziua, dimineata sau, poate chiar noaptea!

Am ceva emotii acum ca postez pentru prima oara. Tocmai din cauza asta am hotarat sa trec direct la subiect, fara introduceri, fara explicatii pentru emotiile mele, si sa va prezint un produs care mi-a devenit foarte drag in ultimul timp. Este vorba de Elixirul Frumusetii, sau Elixir de Beaute, de la Caudalie.

Este o noutatea in arsenalul meu. Nu mai tin minte daca am mai folosit inainte ceva de la Caudalie dar aceasta apa de fata m-a impresionat foarte placut si chiar o recomand.

Ce sa spun ca imi place mai mult? In afara de faptul ca este preparata din ingredientele in cea mai mare parte de origine naturala (uleiuri esentiale, extracte din rasini sau flori), are un ambalaj foarte frumos si fiind de sticla este cu atat mai bine pentru pastrarea integritatii amestecului. Are un miros minunat, energizant, de citrice, ierburi si padure in zori de zi si, nu in ultimul rand, chiar are un efect destul de puternic asupra pielii. Este un produs ce se tine de promisiuni. Este genul de produs ce te incanta din toate punctele de vedere si pe deasupra, nici nu te simti vinovata folosindu-l pentru ca nu are ingrediente periculoase. Deci nu este un Guilty Pleasure ci doar Pleasure.

Il am de o saptamana si deja am consumat jumatate din el. Este extrem de versatil, poate fi folosit ca tonic seara inainte de culcare, sau dimineata inainte de crema de zi, in timpul zilei poate fi aplicat peste machiaj, nu numai pentru a il fixa ci si improspata. Am avut, si inca mai am o perioada extrem de obositoare, nopti intregi de lucru, proiecte peste proiecte, toata ziua cu laptopul si wacomul in brate si in toiul noptii cand simteam ca adorm mirosul de citrice si uleiuri esentiale de toate felurile aplicat precum o roua proaspata pe fata, ma trezea din nou la viata. Nu degeaba cineva pe un forum il numea Starbucks pentru ten.

In timp am observat ca tenul a devenit mai luminos, mai proaspat si mai echilibrat. Cred ca singura precautie de care trebuie sa tineti cont este faptul ca are uleiuri esentiale de citrice, rozmarin si menta. Acestea sunt plante puternice, de multe ori iritante si astringente. O sa simtiti o usoara racire la nivelul epidermei datorita mentei dar senzatia dispare repede. Totusi, daca stiti ca aveti o sensibilitate la una din aceste plante testati pielea inainte de a il folosi. In rest licoarea aceasta este cu adevarat Elixir de frumusete si bunastare.

Vine in doua gramaje, micut, de tinut in geanta (cel pe care il am eu), de 30 mL, si mai mare (pe care o sa il cumpar pentru ca m-a convins), de 100 mL. Cel mic este la pretul de 51,44 lei si cel mare la 148,04 lei, in farmacii. Preturile sunt destul de piperate dar eu cred ca merita. Interesant este ca de curand am descoperit ca nu numai eu cred asta ci si cateva vedete de genul Victoria Beckam, Madonna, Katty Perry sau Jennifer Aniston care se pare ca l-au ridicat la rangul de produs de cult, sau cel putin asa spune internetul.

Acum, sa fiu sincera nu prea ma incred in ce spun vedetele dar de data asta fac o exceptie si il laud pe unde apuc!

Am sa las o fotografie cu lista ingredientelor ca sa va faceti propriul research la fiecare

Imagecompus. Eu l-am facut si a trecut cam toate testele.

Sa fiti frumoase! 🙂

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s