În căutare

Atunci când am început să scriu acest blog, am pornit cu ideea ca, într-o zi am să scriu și despre experiența mea, despre călătoria mea. Am vrut să fac asta pentru ca nu am altă cunoaștere, altă experiență, în afară de cea a vieții mele. Astea îmi sunt resursele și am speranța că din puținul meu, din scurta mea viață, pot oferii o frântură de bine, sau măcar niște episoade cu care anumite persoane se pot identifica.

La vârsta de 17 ani eram păgână, așa cum se spune acum. Atunci, acum 11 ani, nu se numea așa. Din resursele mele, mai ales de pe internet, pentru că doar asta era lumea mea, ne-având contacte cu oameni de felul meu în viața reală, ceea ce făceam noi era numită pur și simplu „witchcraft”, „vrajitorie”, sau pe alocuri „wicca”. Desigur, acel nume, care acum văd că s-a pierdut, era foarte specific, denumea destul de exact practica păgână la care aderam, o practică de inspirație europeană în mare parte, celtică cel mai des. Spun „inspirație” pentru că tocmai asta este păgânismul, o născocire, o presupunere și o fantezie romanțată asupra unor practici de care oamenii, bieții de ei, depindeau în spaimele lumii pre-creștine, pe care noi nu avem cum să o înțelegem în pacea, chiar dacă aparentă, în care trăim astăzi.

Ceea ce încercam eu să practic acum 10 ani, astăzi se numește păgânism, sau neo-păgânism. Un nume, dacă se putea, chiar mai cuprinzător și mai general decât wicca. Mai descriptiv, este adevărat, pentru că această practică cuprinde nenumărate credințe vechi, tradiții felurite, ale tuturor popoarelor cunoscute. Uneori această practică mai poate cuprinde chiar și născociri noi, cu ingrediente din cultura contemporană, din filme sau cărți celebre. Desigur, pentru cel ce nu aprofundează, toate astea pot părea libertatea absolută a unei religii a oamenilor, o fantezie excentrică, nevinovată, poate chiar interesantă. Până la urmă, ce poate fi rău în a îți dorii să te apropii de pacea naturii, în divinizarea mamei natură, a Gheei și deificării forțelor ei. Da, nu pare periculos, și într-adevăr pare o fantezie romantică și minunată, un basm, cu zâne, vrăjitori și tărâmuri fermecate.

Ca în orice practică mistică, afundarea în esența practicii este inevitabilă, și o data cu adâncirea vine și revelația. Această revelație nu este mereu plăcută. Pentru mine nu a fost, dar am învățat un lucru care m-a uimit. Latura mea instinctivă, intuiția – cum ar numi-o un materialist, îngerul păzitor prin chipul lui Dumnezeu, cum aș numi-o eu – nu a dormit nici o clipă pe parcursul căutărilor mele. Era ceva în mine care, în ciuda fascinației și dorinței mele de a executa ritualurile, mă oprea, mă făcea să mă tem.

Acea „cealaltă dimensiune” despre care vorbesc mulți non-creștini, este de fapt foarte reală, atât doar că ei o înțeleg într-un mod greșit și, mai ales periculos. Trupul nostru stă pavăză în fața percepției spirituale, până la moarte nu vedem concret acel „celălalt tărâm”, dar îl simțim.

Nimic în această lume, văzută și nevăzută, nu este în absolut rău, pentru că totul a fost, originar, creat de Dumnezeu. Dumnezeu este singurul absolut, absolutul bun, și atunci, dacă toate pornesc din El, toate și oricare au o fărâmă de bine, pot să conveargă către bine, sau măcar au un potențial de a fi bune. Prin această logică, acum, în ciuda regretului pe care îl am față de păcatele mele, îi mulțumesc lui Dumnezeu că, în iubirea Lui m-a lăsat să cunosc, mi-a oferit libertatea de a înțelege cum funcționează lumea, nu din cărți, ci prin propria mea experiență.

Cel mai bine am înțeles ce se ascunde în spatele frumuseții înșelătoare a păgânismului, în momentul în care m-am afundat până la gât în noroiul acestu-i păcat, făcând ritualuri. În termeni mai clari și poate chiar tehnici, ritualul, fie el crestin sau nu, este o înțelegere, o punte de comunicare între ființa umană pământească în trup, și entitatea fără trup chemată. Trebuie să se înțeleagă că entități neutre nu există, trebuie să se înțeleagă faptul că nu există cale de mijloc, și mai trebuie să se înțeleagă că ai doar două opțiuni, Dumnezeu, sfintii și îngerii săi, sau ingerii căzuti. La început aceasta este o realitate dură pentru omul care își crează propriul său confort în ceva ce crede că i se potrivește. Acel om va căuta ieșiri, va încerca sa își împace propriul păcat cu realitatea Dumnezeiască, ținând de el strâns, cărând acea piatră grea și dureroasă ca pe cea mai dulce povară.

În timpul primului meu ritual am fost asaltată de felurite sentimente, m-am simțit puternică, specială, impunătoare, precum solomonarii ce zburau pe nori, dar la final am fost cuprinsă de straniu. Ceva ciudat era în camera mea, era o prezență, clară, vie și cel mai rău, extrem de rațională.

Primul meu ritual a fost unul de „purificare”. Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, înțeleg că un ritual de purificare este acordul tau, ca om, către un înger căzut ca acesta să vină și să facă ceva pentru tine în schimbul unei pietre de păcat agățate în jurul gâtului tău.

Zeitățile neamurilor nu sunt fabulații, nu sunt fantezii, sunt ființe reale și raționale. Din păcate sunt ființe ce nu au strop de compasiune pentru oameni. Ei nu ne pot purta nici măcar un sentiment de indiferență, ei ne urăsc mai mult decât orice, pentru că ei nu sunt zei ci sunt diavoli, îngeri căzuți. Nimic nu este vag sau neclar în lumea asta odată ce privești prin prisma ortodoxiei. Citind Sfânta Scriptură, toate piesele de puzzle pe care le-ai adunat de-a lungul timpului și care niciodată nu s-au potrivit, se îmbină de la sine perfect.

Trebuie să înțelegem că suntem niște ființe create de Dumnezeu, suntem după chipul și asemănarea Sa. Suntem minunați și teribil de complexi, fiecare deosebit de celălalt. Trebuie să înțelegem că nu putem fi niciodată singuri sau complet rupți de Dumnezeu sau de îngerii căzuți. In final o să alegem o cale sau alta, uneori fără ca măcar să ne dăm seama. Nu ne putem ascunde și nu putem evita influența și legaturile dintre noi, Dumnezeu și creația Sa, noi făcând parte din Creație. Deci, mândria de a crede că ești independent și că îți poți crea propria ta lume, cu propriile tale valori și credințe este înșelătorie și duce la pierzanie, la dezumanizare. Când te-ai rupt de Dumnezeu, diavolul profita pentru că el muncește în permanență să îți facă rău, este neobosit în munca de a strica, de a pervertii, de a ucide pe om.

Din nou, citind Scriptura și Sfinții Părinți si făcându-ți rostul creștinesc, totul are o logică nemaipomenită și vei înțelege că diavolii au motivul lor pentru care ne urăsc, chiar dacă este unul complet scârbavnic. Vei înțelege că Dumnezeu le permite să ne influențeze din iubire, oricât de paradoxal ar suna urechilor noastre de muritori. Iubirea absolută, cea Dumnezeiască, cea pe care noi nu o înțelegem pentru că noi iubim egoist, iubim pentru a fi iubiți, este nemărginită și nemărginirea se vede în libertatea de alegere care ne este oferită, atât nouă cât și îngerilor căzuți.

Această libertate de alegere are un rost, fără ea nu ne-am putea mântuii, fără cunoașterea și bunătatea pe care o câștigăm din suferință, nu ne-am putea mântuii. Numai prin aceste alegeri învățăm să îl cunoaștem și să îl iubim pe Dumnezeu, astfel fiind compatibilii stării de Rai. Raiul este Iubire. Raiul este Iubirea pe care nu o putem pricepe aici. Această Iubire de te-ar lovii în acest trup păcătos te-ar ucide, te-ar arde. Pentru a putea intra în Rai, trebuie să învățăm să iubim tot, și să iertăm tot, și în același timp trebuie să ne înfrângem patimile cele grele și multe prin Credință și Mărturisire, înțelepciune, curaj și perseverență.

Minunea cea mare stă în paradoxul Dumnezeiesc. Acest paradox, atunci când Duhul Sfânt îl tâlcuiește în sufletul tău, infinitul și nemurirea se deschid în fața ta. Am avut nevoie să cunosc păgânismul, nu pentru ca asta e calea către Dumnezeu, ci pentru că această cale se potrivea firii mele pline de curiozitate, insetată după cunoaștere. Dumnezeu m-a lăsat să dansez pe această potecă o vreme pentru a învăța sensul lumii și al firii mai bine, dar și pentru a nu disprețui pe cei care înca nu au părăsit-o, ci a îi înțelege și a îi iubi pe măsura puterilor mele. Lecțiile pe care le-am învățat, chiar dacă dure și pline de repercursiuni, despre care poate într-o zi voi vorbii mai detaliat, mi-au deschis orizonturile, m-au maturizat și mi-au deschis ochii.

Acel văl care ți se ridică de pe ochi despre care se vorbește în wicca este real, dar ridicarea lui completă se petrece doar prin credința în Dumnezeu Adevărat. Practicilie păgâne iti pot ridica doar vălul materialismului, cel care te oprește de la a conștientiza ca existența și realitatea este infinit mai complexă decât vedem noi prin ochi de carne, dar în locul lui rămâne un altul, colorat, înșelător, atractiv și orbitor. Alfa și Omega, Dumnezeu Atotputernic nu este atractiv, colorat și înșelător, ci blând, sincer, subtil și de o infinită iubire ce te îngenunchează când o simți. Iubirea Lui este sursa vieții, este ceea ce ține firea și roata vieții întreagă și tot această iubire este sensul existenței noastre, este casa noastră, este starea absolută de odihnă a ființei. Atunci când simți chiar și o fărâmă din acest Adevăr, tânjesti dupa el, devine scopul de a trăii. Astfel se naște curajul.

Curajul este una dintre cele mai mari și mai grele calități, cred eu. Nu există nimic mai măreț decât curajul născut din iubirea de Dumnezeu. Este acel curaj de neînțeles, curajul voievozilor, al eroilor și al martirilor din temnițele comuniste.

Curajul marturisitor, curajul lui Iisus.

Un an nou, cu adevărat înnoit vă doresc!

„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s